Sunt nascut si crescut in Bucuresti, fara bunici la tara, fara contacte cu ruralul decat prin scurtele iesiri la munte sau mare. Daca ma tai la deget nu curge sange, ci zeama de beton incins la 37 grade C.
Nu am inteles niciodata atractia catre mare pe care am avut-o inca de mic. Este ceva visceral, iar atunci cand gandul prinde contur tot corpul se pregateste pentru experienta.
Am plecat de curand intr-o aventura ce a avut rolul sa ma bucure total. Am auzit din intamplare, parca, de o plaja salbatica unde poti fi tu asa cum esti, fara conveniente, fara limite, fara jena si fara sfiosenia pudorii, doar tu si gandurile tale. Prin urmare, m-am suit in masina alaturi de doamna sufletului meu, si hai sa mergem in taramul viselor si gandurilor, Plaja Vadu.
Ajunsi la granita firava intre civilizatia contemporana si natura tanara, frumoasa, nascuta din propria-i vointa, vie, dar inmarmurita de propria splendoare, am hotarat sa amplasam cortul ce va avea sa devina altarul momentelor de iubire nebuna, intensa, totala. Odata montat tot harnasamentul ne-am asezat pe scaune muti de preplinul de frumos: marea propunea valuri ce se miscau parca in reluare, vantul creea confortul unei temperaturi ideale, linistea gandului solitar te transfera in dimensiunea in care doar pacea si adevarul sunt realul ce te inconjoara.
Asadar, dupa o meditatie venita din inima sufletului fiecaruia, am indraznit sa sparg frumosul cu o intrebare: "Facem o baie?". Hainele au zburat de pe noi lasand in bataia soarelui trupurile goale de conveniente. Cel mai greu este pasul in care trebuie sa renuti la haine constient ca vei renunta la fals, la pudoare, la ruisine.
De ce sa iti fie ruine cu tine? Doar tu esti cel mai bun produs al tau. Sa-ti fie rusine ca esti mama si sanii tai nu sunt fermi, dar mustesc de lapte? Sa iti fie rusine ca ai un corp rubenscian, cand tu l-ai costruit asa? Sa iti fie rusine ca ai un cos pe fund, de parca toata lumea se va impiedica de el? Sau oare sa iti fie jena de comentarilile celor din jur ca nu arati ca decupat din revista?? Cel mai probabil acestea se intampla atunci cand traiesti cu parerea "vecinului" ca litera de capatai. Marea ne-a spalat de caldura si tensiunea orasului, lasandu-ne sa iesim din cristelnita primordiala asemeni lui Adam si Eva.
Este o plaja incremenita in timp, arida si alba, iar soarele o rasfata cum stie el mai bine, acum in luna suprematiei lui. Ne aruncam in iubire si ne defatam carnea cu toata gama de stimuli: miros, gust, auz. O iubesc!
Avem timp si liniste sa putem vorbi depre noi, despre visuri, despre vin si metafizica.
Seara ne cuprinde intr-o letargie rosie ce ne transforma intr-un somn adanc, profund, fara vise, dar incorjurat de urmele zambetului "pacatului" din timpul zilei.
Noaptea a trecut, si soarele ne cheama la raport, iar apa marii ne aseaza pe plaja si cu drag ne primeste sa ii povestim dorinte, simtiri, iubiri. Din pacate va trebui sa plecam in furia orasului, sa redevenim aceiasi pe care cu 48 de ore in urma ii uitasem..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu