Ziua 2
Daca este un
an ploios si pleci in concediu iti asumi ca poate sa ploua in cele mai asteptate
zile din an, dar atunci cand este un an secetos si ploua fix in cele 3 zile de
concediu, te impaci mai greu cu ideea. Fara
indoiala este o doza de masochism in fiecare motociclist. Dupa 12 ore de stat
in sa, un somn rapid si fara vise, sa apuci drumurile patriei cu dorinta de
inca 12 ore, cu cerul mai “variabil” ca x-ul din ecuatie, este fara indoiala ori
inconstienta, ori masochism, ori dor de duca. Dis de dimineata am facut planul
ca nu cumva sa ne mai prinda noaptea pe drum. Aveam de facut aproape 500 km si
drumul serpuia prin zona mediana a Romaniei fara a te putea oprii sau intoarce.
Asadar, am plecat si prima oprire a fost la Lacul Rosu, acolo unde se varsa autocarele doldora de oameni intre 10 tarabe cu suveniruri, kürtős kalács si mititei. Peisajul frumos, insa ca o tabara de tigani ce devoreaza tot ce este in jurul lor, tot asa si turistii sparg linitea, omoara natura cu mizerie si mai mult decat atat, 5 personaje cu spirit antreprenorial taie bilete de parcare pe pamant sau iarba, ca si cand ma-sa le-ar fi amenajat acolo cu multa truda.
Cheile Bicajului sunt minutate, te strecori pe sub munte si simti mirosul pietrei si bradului cum iti intra in creier. Stanca a lasat loc liber unei singure masini pe sens, asa ca o poti admira in toata splendoarea ei.
Lasam Cheile in urma, ajungem la baraj, unde dupa un plin si un Snikers plecam iar la drum, cu toate ca un motorist “true” ne avertizeaza ca in fata ploua. Un drum mai rau decat cel de la Bicaz la Vatra Dornei nu mi-a fost vreodata a umbla. Acolo gropile sunt de marimea unei roti de masina, atat ca marime, cat si ca adancime. Drumul acela arata ca o tabla darts dintr-un bar ieftin. Au fost portiuni in care am preferat mersul pe pamant pentru ca parea mai sigur decat pe asfalt. Peisajul era minunat, dar pentru mine lipsea cu desavarsire pentru ca aveam ochii atintiti in macadam ca nu cumva sa raman in Moldova. Si cum injuram drumul asta rau in gand, a inceput ploaia, si gandurile au prins sunet, insa doar din varful buzelor pentru ca aveam viziera deschisa intrucat nu puteam zarii nimic la 5 m in fata. Gandul mi-a zburat fara sa vreau la: “Oare ce poate fi mai rau?”, desigur excluzand accidentul sau pana. Si s-a putut. Dupa drumul prost si ploaie a inceput sa bata vantul in rafale. Se terminase padurea si acum batea vantul din toate directiile, iar eu eram echipat cu jeans-i. Toata apa ce se scurgea de pe geaca si rezervor se strangea temeinic intre picioarele mele. Din nou am gandit: "Ce mama dracu' poate fi mai rau?". Si a fost. Pe sens opus a venit un Jeep ce alerga de parca nastea barbatul de la volan (oamenii locului stiu ce masini sa isi cumpere) si fix in dreptul meu a calcat in groapa Marianelor si juma' din raul Bicaz s-a varsat in poala mea. Mi-am sters viziera, am inceput sa rad de teama ca nu cumva sa imi fuga gandul la: “Ce poate fi mai rau?”. Pana in Vatra Dornei nu a mai fost mult si de-acolo ne-am oprit intr-o benzinarie pentru a-mi scoate apa din cizme. In cizmele mele nu intra apa, dar nici nu iese.
PASUL TIHUTA. Cel mai frumos loc din toata excursia! Drumul se lasa usor stanga/dreapta, accelaratia parca te indemna la o valoare optima si bucuria condusului te acopera din casca pana in cizme. Probabil, de-asta iubesc motociclismul!
Ajungem obositi in Cluj si dupa o plimbare cu un taximetrist haios, ajungem sa mancam la "Casa piratilor". Sunt atat de obosit incat nu vad decat patul si nu mai stiu povetea de pana la el.
Asadar, am plecat si prima oprire a fost la Lacul Rosu, acolo unde se varsa autocarele doldora de oameni intre 10 tarabe cu suveniruri, kürtős kalács si mititei. Peisajul frumos, insa ca o tabara de tigani ce devoreaza tot ce este in jurul lor, tot asa si turistii sparg linitea, omoara natura cu mizerie si mai mult decat atat, 5 personaje cu spirit antreprenorial taie bilete de parcare pe pamant sau iarba, ca si cand ma-sa le-ar fi amenajat acolo cu multa truda.
Cheile Bicajului sunt minutate, te strecori pe sub munte si simti mirosul pietrei si bradului cum iti intra in creier. Stanca a lasat loc liber unei singure masini pe sens, asa ca o poti admira in toata splendoarea ei.
Lasam Cheile in urma, ajungem la baraj, unde dupa un plin si un Snikers plecam iar la drum, cu toate ca un motorist “true” ne avertizeaza ca in fata ploua. Un drum mai rau decat cel de la Bicaz la Vatra Dornei nu mi-a fost vreodata a umbla. Acolo gropile sunt de marimea unei roti de masina, atat ca marime, cat si ca adancime. Drumul acela arata ca o tabla darts dintr-un bar ieftin. Au fost portiuni in care am preferat mersul pe pamant pentru ca parea mai sigur decat pe asfalt. Peisajul era minunat, dar pentru mine lipsea cu desavarsire pentru ca aveam ochii atintiti in macadam ca nu cumva sa raman in Moldova. Si cum injuram drumul asta rau in gand, a inceput ploaia, si gandurile au prins sunet, insa doar din varful buzelor pentru ca aveam viziera deschisa intrucat nu puteam zarii nimic la 5 m in fata. Gandul mi-a zburat fara sa vreau la: “Oare ce poate fi mai rau?”, desigur excluzand accidentul sau pana. Si s-a putut. Dupa drumul prost si ploaie a inceput sa bata vantul in rafale. Se terminase padurea si acum batea vantul din toate directiile, iar eu eram echipat cu jeans-i. Toata apa ce se scurgea de pe geaca si rezervor se strangea temeinic intre picioarele mele. Din nou am gandit: "Ce mama dracu' poate fi mai rau?". Si a fost. Pe sens opus a venit un Jeep ce alerga de parca nastea barbatul de la volan (oamenii locului stiu ce masini sa isi cumpere) si fix in dreptul meu a calcat in groapa Marianelor si juma' din raul Bicaz s-a varsat in poala mea. Mi-am sters viziera, am inceput sa rad de teama ca nu cumva sa imi fuga gandul la: “Ce poate fi mai rau?”. Pana in Vatra Dornei nu a mai fost mult si de-acolo ne-am oprit intr-o benzinarie pentru a-mi scoate apa din cizme. In cizmele mele nu intra apa, dar nici nu iese.
PASUL TIHUTA. Cel mai frumos loc din toata excursia! Drumul se lasa usor stanga/dreapta, accelaratia parca te indemna la o valoare optima si bucuria condusului te acopera din casca pana in cizme. Probabil, de-asta iubesc motociclismul!
Ajungem obositi in Cluj si dupa o plimbare cu un taximetrist haios, ajungem sa mancam la "Casa piratilor". Sunt atat de obosit incat nu vad decat patul si nu mai stiu povetea de pana la el.
Ziua 3
Cluj-Bucuresti este un drum anost pentru mine, desi camarazii de drum sunt in extaz. Autostrada. Deci sa o gonim pe toata. Ii ajung din urma pe camarazi la benzinarie, unde tocmai ei au terminat cafeaua si plecam catre Ramnicu Valcea. Valea Oltului este aglomerata de nu ma vad printre masini si prin urmare imi urmez linistit calea intre un Logan si o Skodita. Din toata aceasta zi nu mi-au ramas in cap decat 3 lanuri de mac pe care imi pare rau ca nu le-am putut fotografia.
Am ajuns acasa obosit, dar nu suficient de obosit cat sa nu imbuteliez berea, ce intre timp se linistise si era pregatita de urmatoarea etapa. Asezatul in frigider. Am jucat copiii, am povestit cu nevasta si pe la 23:30 am ramas din nou singur cu gandurile mele si linistea unei case ce doarme linistita.
Am ajuns acasa obosit, dar nu suficient de obosit cat sa nu imbuteliez berea, ce intre timp se linistise si era pregatita de urmatoarea etapa. Asezatul in frigider. Am jucat copiii, am povestit cu nevasta si pe la 23:30 am ramas din nou singur cu gandurile mele si linistea unei case ce doarme linistita.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu