Intr-unul din weekend-uri am fost parte dintr-un noian de sentimente. Au fost sentimente de bucurie, de tristete, de emotia revederi cu cel cu care ai stat vreme de 4 ani umar la umar si care nu de putine ori ti-a fost aproape ca un frate/sora. Cata notalgie este in fiecare amintire!
Anul acesta s-au implinit 20 de ani de cand am terminat liceul. Suna pretentios de mult. L-a prima strigare "20 de ani" a venit si intrebarea fireasca: "Dar eu cat am? 38". Nu. Nu se poate. Este prea mult. Am minte de 30 si asa ma simt, dar cred ca este ceva in neregula cu ceilalti. Apoi tipa ratiunea din mine care imi reaminteste ca am doi copii frumosi si o sotie cu mult mai inteleapta, ce face corectia abaterii cu multa rabdare. Am spus-o in gura mare: "Cred ca ar fi cazul sa nu se numeasca intalnirea dupa 20 de ani, ci suna mai bine intalnirea de 10+10 ani." Ceea ce categoric suna mai bine si sunt in grafic.
Asadar imi iau inima in dinti si plec. Ajung in fata liceului unde recunoc o parte din colegi, pe diriga si cam atat. Contrar obiceiului am ajuns la timp si m-am pus pe strans maini si pupat pe obraz colegele, inclusiv pe cele care nu erau din clasa mea pentru ca trebuie spus nu suntem singuri. Mai era un grup, insa ei au implinit 35 de ani.
Ne organizam si pornim catre laboratorul de fizica (clasa noastra este acum laborator de istorie) unde, desi diriga era de fizica, nu am intrat decat odata sa facem poze. Nostalgia este repede inlocuita de imaginea unei curatenii totale: totul sclipeste, pe lambriurile de pe pereti sunt foi ce stau prinse in pioneze. Groaznic!!! Oamenii astia ori sunt extrem de inlantuiti de frica dezastrului produs de ruperea sau mazgalirea unui afis ori bolnavi si nu au energie sa ajunga pana pe palier ori doar robiti de tot ce inseamna gadgetul din mana dreapta. In linistea ce se simte ca la ea acasa trecem pe langa cancelarie. Ce emotii intense traiam atunci cand se deschidea acea usa. Odata am stat 3 ore sa iau o adeverinta!!! Nu m-au chemat odata sa ma felicite, macar si pentru cat de inventiv in scuze puteam fi. De 3 ori am avut nota scazuta la purtare si tot de-atatea ori am stat ca un catel in fata usii sa astept verdictul. A venit si profu' de mate care nu m-a recunoscut si aratand catre elevul din album a scapat printre dinti: "Asta era o problema. Mare pocoste!". Acum am privit-o ca o gluma, insa in urma cu 20 de ani cadea cerul peste mine daca auzeam asa ceva. Ne-am prezentat cu totii si am povestit povestile liceului mai cu emotie, mai gatuit, mai cu drag, mai cu lejeritatea amintirii. Am plecat apoi spre o carciuma unde am povestit intamplari, dorinte, actiuni, realizari.
Am plecat apoi acasa cu un gust salciu si cu dorinta sincera de a incerca sa rememorez cat mai mult din actiunile petrecute in liceu. Nostalgia ma ineaca intr-o stare in care nodul din gat nu imi permite sa vad lumea altfel decat notalgica si asta pana in clipa in care ajung in fata portii...bucuria copiilor ma readuce rapid in realul concretului. Sunt un nostalgic fericit ce este imbracat in energia a doi copii.
