Imi era dor de scris..

    Acum am doi copii minunati si o sotie ce imi implineste visul. A trecut ceva timp decand nu am mai reusit sa imi astern gandurile intr o forma organizata.
    Nu stiu cum este pentru unii dar pentru mine timpul este contractat la maxim. Fiul meu este in perioada furiei ce iti iese prin piele, cu lacrimi si excese de strans din dinti.  Nu sunt un mare cunoscator al psihologiei copilului si incerc sa nu la las dus de frenezia cuvintelor atunci cand nervii sunt la limita. Am fost acolo si am gustat din plin din aceasta varsta dar parca atunci era cu batai pe strada, role cu patru roti si clasoare cu timbre. Cei mai indrazneti aveau si tevi cu cornete.. ba poate chiar si blue jeans. Traiesti trist cuprins de nelinistea actiunilor nefinalizate de visare, nu te indentifici cu nimic pentru ca esti unic si vrei totul. Zdruncinata varsta a hormonilor.Viata e frumosa cand e traita si cred ca mai frumoasa cand este visata.
   Pe dealta parte un vis blond plin de ifose de domnisoara ce imi acapareaza usor atentia printr-un pupic aruncat printre exclamatii de tipul :" Ai venit acasa (ochii ii lucesc si cauta undeva in spatele meu)! Te iubesc!MAMI unde e? A esti doar tu!"

Un botez altcumva ..

Botez
      Azi am fost la un botez. Culmea ca nici nu am ajuns la botez, pentru ca ne am luat cu activitatile de alta natura dar cu tot regretul si graba tot nu am resit sa impartasim bucuria increstinarii cu tanara fetita. Oricum am ajuns la biserica atunci cand toti ieseau. Parintii, bunicii si nasii si noi. Se intalneau generatiile, se deschideau drumuri, se consumau iubiri, se inchideau destine. Erau extremele vietii. Viata este iubita in totata forma ei : ca este cu pampers de nr 1 sau ca este un xl soptit cu jena la farmacie. Dar in fine, contemplam extremele si ma gandeam ca nu apartin niciuneia din generatii. 
      Ajungem la restaurant, ne cautam locul si ne asejam. Cand eram mic si ma luau ai mei la cumetrii exista o masa cu rude invarsta. Era masa aia de babe care priveau tinerii cum se distreaza  si carcotesc iar mosii beau o tuica si povestesc din tinerete. Ele cu rochii negre,permanent in par si pantofi cu toc mic iar ei la costul in 3 piese cu cravata. Masa aia din colt despre care nimeni nu vorbeste dar toti stiu ca este acolo. E !!! LA MASA AIA AM STAT. E prima oara din sirul ce va urma ...

Femeia eternul mister

    Desi sunt casatorit de ceva vreme inca nu  pot ajunge al intelepciunea populara: Femeile sunt de neinteles, magice.Spiritele cu trup de femeie sunt altceva decat oameni.
    Deunazi am vorbit cu o prietena careia trebuia sa ii aduc unele acte . Ne tot sfatuim cum sa facem si in ce fel pentru ca aceste acte trebuiau duse la banca cu 2 zile in urma si ajungem la concluzia ca este bune sa trec eu pe la ea. La aceasta doamna, stiutoare in ale bancilor, ma lasa nevasta sa merg seara si singur, am mai fost doar cu telefon inainte . Asadar dau telefonul de rigoare sa o anunt ca voi ajunge si surpriza de proportii : MA DOARE CAPUL! TE ROG SA VI IN JUMATATE DE ORA!!! Totul se povesteste cu o voce stinsa, fara inflexiuni, ca si cum te ar durea dintii si nu poti deschide gura. Soc total! pai ce in jumatae de ora iti trece?ai pastila minune care in juma' de ora te face noua si frumaosa.  Defapt cred ca povestea contine aspecte clare de dedublare a personalitatii.
      In urma cu ceva timp, am plecat impreuna in concediu. Dimineata ne a turnat pe toti la un croisant si o cafea pe o terasa de la care se vedea muntele. Fica doamnei se juca pe langa noi, toata lumea povestea era intr-un cuvant voie buna. S a rasturnat un pahar si toata lumea a sarit sa stranga, doar personajul feminin avea un zambet lung pe fata si ii spune fetitei : "Nu este nimic draga mea." Comentariul celei mici  a fost: "Mami , dar ce s-a intamplat cu tine peste noapte pentru ca aseara erai nervoasa si acum zambesti desi am facut o gresala?"
S a facut un moment liniste, adultii au zambit, iar copii asteptau raspunsul. "Draga mea, aseara tatii mi-a dat ceva magic si acum sunt mai inteleapta. Ai sa vezi si tu este nevoie de magie ca lucrurile sa se intample, ca pasarile sa cante din nou.  "
Magia ce minunat mister!

Jucarii

     Este bine cunoscut ca toti copii se joaca cu jucariile care plac parintilor. Daca ai cumva un baietel ii cumperi masinute sau omuleti, il pregatesti cumva de ce va urma. Sa fie un barbat frumos cu trecere la dame si cu o masina scumpa de-aia jmechera. Dar ce te faci cand vine de la gradi si iti spune:
-Tati vreau si eu masina de gunoi si gunoaiele?!!!
-Pai nu avem destule prin curte ?! Ce vrei? Sa iti faci un mixt de gunoaie menajere, de resturi de legume si sosete rupte?
-A! Nu, tata! Nu de-alea.
-Dar de care?
Ca o paranteza am vazut mai nou ca al meu fiu se juca un joc de genul "happy poo junks" .
-Masina de gunoi si gunoaiele. De-aia de la Cora.

http://www.toycenter.ro/jucarii-figurine/trash-pack---masina-de-gunoi-p4857.html

     Si tot este bine decat..

     Este un ciocan Wolferin

     Daca ai fetita, ii poti lua un bebelus, o printesa, o sirena, o fetita si mai tarziu o pipita fardata agresiv pregatind-o pentru ziua in care va fi domnisoara
       

    

sau cel mai bine ii iei scule cu care sa se obisnuiaca pentru viitor: aragaz, masina de spalat, tel, polonic, s.a.m.d.

Liceul

     Intr-unul din weekend-uri am fost parte dintr-un noian de sentimente. Au fost sentimente de bucurie, de tristete, de emotia revederi cu cel cu care ai stat vreme de 4 ani umar la umar si care nu de putine ori ti-a fost aproape ca un frate/sora. Cata notalgie este in fiecare amintire!
     Anul acesta s-au implinit 20 de ani de cand am terminat liceul. Suna pretentios de mult. L-a prima strigare "20 de ani" a venit si intrebarea fireasca: "Dar eu cat am? 38". Nu. Nu se poate. Este prea mult. Am minte de 30 si asa ma simt, dar cred ca este ceva in neregula cu ceilalti. Apoi tipa ratiunea din mine care imi reaminteste ca am doi copii frumosi si o sotie cu mult mai inteleapta, ce face corectia abaterii cu multa rabdare. Am spus-o in gura mare: "Cred ca ar fi cazul sa nu se numeasca intalnirea dupa 20 de ani, ci suna mai bine intalnirea de 10+10 ani." Ceea ce categoric suna mai bine si sunt in grafic.
     Asadar imi iau inima in dinti si plec. Ajung in fata liceului unde recunoc o parte din colegi, pe diriga si cam atat. Contrar obiceiului am ajuns la timp si m-am pus pe strans maini si pupat pe obraz colegele, inclusiv pe cele care nu erau din clasa mea pentru ca trebuie spus nu suntem singuri. Mai era un grup, insa ei au implinit 35 de ani.
     Ne organizam si pornim catre laboratorul de fizica (clasa noastra este acum laborator de istorie) unde, desi diriga era de fizica, nu am intrat decat odata sa facem poze. Nostalgia este repede inlocuita de imaginea unei curatenii totale: totul sclipeste, pe lambriurile de pe pereti sunt foi ce stau prinse in pioneze. Groaznic!!! Oamenii astia ori sunt extrem de inlantuiti de frica dezastrului produs de ruperea sau mazgalirea unui afis ori bolnavi si nu au energie sa ajunga pana pe palier ori doar robiti de tot ce inseamna gadgetul din mana dreapta. In linistea ce se simte ca la ea acasa trecem pe langa cancelarie. Ce emotii intense traiam atunci cand se deschidea acea usa. Odata am stat 3 ore sa iau o adeverinta!!! Nu m-au chemat odata sa ma felicite, macar si pentru cat de inventiv in scuze puteam fi. De 3 ori am avut nota scazuta la purtare si tot de-atatea ori am stat ca un catel in fata usii sa astept verdictul. A venit si profu' de mate care nu m-a recunoscut si aratand catre elevul din album a scapat printre dinti: "Asta era o problema. Mare pocoste!". Acum am privit-o ca o gluma, insa in urma cu 20 de ani cadea cerul peste mine daca auzeam asa ceva. Ne-am prezentat cu totii si am povestit povestile liceului mai cu emotie, mai gatuit, mai cu drag, mai cu lejeritatea amintirii. Am plecat apoi spre o carciuma unde am povestit intamplari, dorinte, actiuni, realizari.
     Am plecat apoi acasa cu un gust salciu si cu dorinta sincera de a incerca sa rememorez cat mai mult din actiunile petrecute in liceu. Nostalgia ma ineaca intr-o stare in care nodul din gat nu imi permite sa vad lumea altfel decat notalgica si asta pana in clipa in care ajung in fata portii...bucuria copiilor ma readuce rapid in realul concretului. Sunt un nostalgic fericit ce este imbracat in energia a doi copii.

Plaja Vadu

     Sunt nascut si crescut in Bucuresti, fara bunici la tara, fara contacte cu ruralul decat prin scurtele iesiri la munte sau mare. Daca ma tai la deget nu curge sange, ci zeama de beton incins la 37 grade C.

     Nu am inteles niciodata atractia catre mare pe care am avut-o inca de mic. Este ceva visceral, iar atunci cand gandul prinde contur tot corpul se pregateste pentru experienta.

     Am plecat de curand intr-o aventura ce a avut rolul sa ma bucure total. Am auzit din intamplare, parca, de o plaja salbatica unde poti fi tu asa cum esti, fara conveniente, fara limite, fara jena si fara sfiosenia pudorii, doar tu si gandurile tale. Prin urmare, m-am suit in masina alaturi de doamna sufletului meu, si hai sa mergem in taramul viselor si gandurilor, Plaja Vadu.

     Ajunsi la granita firava intre civilizatia contemporana si natura tanara, frumoasa, nascuta din propria-i vointa, vie, dar inmarmurita de propria splendoare, am hotarat sa amplasam cortul ce va avea sa devina altarul momentelor de iubire nebuna, intensa, totala. Odata montat tot harnasamentul ne-am asezat pe scaune muti de preplinul de frumos: marea propunea valuri ce se miscau parca in reluare, vantul creea confortul unei temperaturi ideale, linistea gandului solitar te transfera in dimensiunea in care doar pacea si adevarul sunt realul ce te inconjoara.       

     Asadar, dupa o meditatie venita din inima sufletului fiecaruia, am indraznit sa sparg frumosul cu o intrebare: "Facem o baie?". Hainele au zburat de pe noi lasand in bataia soarelui trupurile goale de conveniente. Cel mai greu este pasul in care trebuie sa renuti la haine constient ca vei renunta la fals, la pudoare, la ruisine.

 

     De ce sa iti fie ruine cu tine? Doar tu esti cel mai bun produs al tau. Sa-ti fie rusine ca esti mama si sanii tai nu sunt fermi, dar mustesc de lapte? Sa iti fie rusine ca ai un corp rubenscian, cand tu l-ai costruit asa? Sa iti fie rusine ca ai un cos pe fund, de parca toata lumea se va impiedica de el? Sau oare sa iti fie jena de comentarilile celor din jur ca nu arati ca decupat din revista?? Cel mai probabil acestea se intampla atunci cand traiesti cu parerea "vecinului" ca litera de capatai. Marea ne-a spalat de caldura si tensiunea orasului, lasandu-ne sa iesim din cristelnita primordiala asemeni lui Adam si Eva.

 

     
     Este o plaja incremenita in timp, arida si alba, iar soarele o rasfata cum stie el mai bine, acum in luna suprematiei lui. Ne aruncam in iubire si ne defatam carnea cu toata gama de stimuli: miros, gust, auz. O iubesc!

     Avem timp si liniste sa putem vorbi depre noi, despre visuri, despre vin si metafizica.

     Seara ne cuprinde intr-o letargie rosie ce ne transforma intr-un somn adanc, profund, fara vise, dar incorjurat de urmele zambetului "pacatului" din timpul zilei.

     Noaptea a trecut, si soarele ne cheama la raport, iar apa marii ne aseaza pe plaja si cu drag ne primeste sa ii povestim dorinte, simtiri, iubiri. Din pacate va trebui sa plecam in furia orasului, sa redevenim aceiasi pe care cu 48 de ore in urma ii uitasem..

Motociclism - ziua 2 si ziua 3

     Ziua 2

     Daca este un an ploios si pleci in concediu iti asumi ca poate sa ploua in cele mai asteptate zile din an, dar atunci cand este un an secetos si ploua fix in cele 3 zile de concediu, te impaci mai  greu cu ideea. Fara indoiala este o doza de masochism in fiecare motociclist. Dupa 12 ore de stat in sa, un somn rapid si fara vise, sa apuci drumurile patriei cu dorinta de inca 12 ore, cu cerul mai “variabil” ca x-ul din ecuatie, este fara indoiala ori inconstienta, ori masochism, ori dor de duca. Dis de dimineata am facut planul ca nu cumva sa ne mai prinda noaptea pe drum. Aveam de facut aproape 500 km si drumul serpuia prin zona mediana a Romaniei fara a te putea oprii sau intoarce. 
     Asadar, am plecat si prima oprire a fost la Lacul Rosu, acolo unde se varsa autocarele doldora de oameni intre 10 tarabe cu suveniruri, kürtős kalács si mititei. Peisajul frumos, insa ca o tabara de tigani ce devoreaza tot ce este in jurul lor, tot asa si turistii sparg linitea, omoara natura cu mizerie si mai mult decat atat, 5 personaje cu spirit antreprenorial taie bilete de parcare pe pamant sau iarba, ca si cand ma-sa le-ar fi amenajat acolo cu multa truda. 
     Cheile Bicajului sunt minutate, te strecori pe sub munte si simti mirosul pietrei si bradului cum iti intra in creier. Stanca a lasat loc liber unei singure masini pe sens, asa ca o poti admira in toata splendoarea ei. 
     Lasam Cheile in urma, ajungem la baraj, unde dupa un plin si un Snikers plecam iar la drum, cu toate ca un motorist “true” ne avertizeaza ca in fata ploua. Un drum mai rau decat cel de la Bicaz la Vatra Dornei nu mi-a fost vreodata a umbla. Acolo gropile sunt de marimea unei roti de masina, atat ca marime, cat si ca adancime. Drumul acela arata ca o tabla darts dintr-un bar ieftin. Au fost portiuni in care am preferat mersul pe pamant pentru ca parea mai sigur decat pe asfalt. Peisajul era minunat, dar pentru mine lipsea cu desavarsire pentru ca aveam ochii atintiti in macadam ca nu cumva sa raman in Moldova. Si cum injuram drumul asta rau in gand, a inceput ploaia, si gandurile au prins sunet, insa doar din varful buzelor pentru ca aveam viziera deschisa intrucat nu puteam zarii nimic la 5 m in fata. Gandul mi-a zburat fara sa vreau la: “Oare ce poate fi mai rau?”, desigur excluzand accidentul sau pana. Si s-a putut. Dupa drumul prost si ploaie a inceput sa bata vantul in rafale. Se terminase padurea si acum batea vantul din toate directiile, iar eu eram echipat cu jeans-i. Toata apa ce se scurgea de pe geaca si rezervor se strangea temeinic intre picioarele mele. Din nou am gandit: "Ce mama dracu' poate fi mai rau?". Si a fost. Pe sens opus a venit un Jeep ce alerga de parca nastea barbatul de la volan (oamenii locului stiu ce masini sa isi cumpere) si fix in dreptul meu a calcat in groapa Marianelor si juma' din raul Bicaz s-a varsat in poala mea. Mi-am sters viziera, am inceput sa rad de teama ca nu cumva sa imi fuga gandul la: “Ce poate fi mai rau?”. Pana in Vatra Dornei nu a mai fost mult si de-acolo ne-am oprit intr-o benzinarie pentru a-mi scoate apa din cizme. In cizmele mele nu intra apa, dar nici nu iese. 
     PASUL TIHUTA. Cel mai frumos loc din toata excursia! Drumul se lasa usor stanga/dreapta, accelaratia parca te indemna la o valoare optima si bucuria condusului te acopera din casca pana in cizme. Probabil, de-asta iubesc motociclismul!
     Ajungem obositi in Cluj si dupa o plimbare cu un taximetrist haios, ajungem sa mancam la "Casa piratilor". Sunt atat de obosit incat nu vad decat patul si nu mai stiu povetea de pana la el.

Ziua 3

     Cluj-Bucuresti este un drum anost pentru mine, desi camarazii de drum sunt in extaz. Autostrada. Deci sa o gonim pe toata. Ii ajung din urma pe camarazi la benzinarie, unde tocmai ei au terminat cafeaua si plecam catre Ramnicu Valcea. Valea Oltului este aglomerata de nu ma vad printre masini si prin urmare imi urmez linistit calea intre un Logan si o Skodita. Din toata aceasta zi nu mi-au ramas in cap decat 3 lanuri de mac pe care imi pare rau ca nu le-am putut fotografia. 
     Am ajuns acasa obosit, dar nu suficient de obosit cat sa nu imbuteliez berea, ce intre timp se linistise si era pregatita de urmatoarea etapa. Asezatul in frigider. Am jucat copiii, am povestit cu nevasta si pe la 23:30 am ramas din nou singur cu gandurile mele si linistea unei case ce doarme linistita.